Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD)
Programul contribuie la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.

Ajutorul European prin POAD este completat de schemele naționale care se adresează persoanelor aflate în sărăcie extremă.
POAD a fost aprobat de Comisia Europeană în noiembrie 2014 prin Decizia nr. C(2014) 9102 final. Ulterior,

Programul a fost modificat prin Decizia nr. C(2015)7016 din octombrie 2015, respectiv prin Decizia nr. C(2017)1086 din februarie 2017.
Alocarea financiară pentru acest Program Operațional este de 518.838.876 euro, din care 441.013.044 euro, respectiv 85%, reprezintă contribuția din partea Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), diferența de 15% reprezentând cofinanțarea națională.


Pentru punerea în aplicare a programului, s-a elaborat Hotărârea Guvernului nr. 799/2014 privind implementarea POAD, modificată prin HG nr. 80/2015, HG nr. 627/2015 şi HG 909/2016. O nouă Hotărâre de Guvern este în lucru la ora actuală, pentru a reflecta noua versiune a POAD, aprobată de Comisia Europeană în februarie 2017.

Operațiunile prevăzute în program, precum și alocarea financiară totală pentru fiecare operațiune, sunt:

Proiect – ACORDAREA DE PACHETE CU AJUTOARE ALIMENTARE ÎN CADRUL POAD 2018–2021 – cod SMIS 125099
Proiect – ACORDAREA DE PACHETE CU PRODUSE DE IGIENĂ ÎN CADRUL POAD 2018-2020 – cod SMIS 125284
Proiect – ACORDAREA DE TRUSOURI PENTRU NOU-NĂSCUȚI” - cod SMIS 156834